am deschis ochii...

din pori și buze
ne curgea abundent albastru
(trăsesem probabil cerul adînc, în plămîni)

sub noi iarba
ne asculta inimile
încolăcite de același șarpe,
sîsîind

într-o mînă țineam coapsa udă a rîului
în cealaltă coapsa albă a lunii
între ele pămîntul se rotea încet
ca o linguriță de argint
în ceaiul cu miere

am închis ochii...
(undeva greierii-și chemau aproape noaptea)

restul
a urmat
de la sine