gândurile alunecau
pe ochi
pe buze și gât
se opreau pe sânii tăi înmuguriți

lumea îi privea mirată
doua movile crescute obraznic
pe neașteptate
egale și rotunde

nimeni nu-și amintea altceva
decât ritmul nevăzut al schimbării

plină de încredere
în fața încercărilor
ca o lumină în noapte
fără abajurul protector
ai orbit fluturii îndrăzneți

un vas cu miere
rămas descoperit pe masa flămânzilor

mândră
îți primeai liniștită
partea de admirație
ca o rație zilnică
care astâmpără pofta de zbor

aș fi putut oferi mai mult
dar erai plină de ifosele saltului peste trepte
cu genunchii juliți de porniri năravașe
prin gropile în asfalt ale lunii

acum când este prea târziu
împart cu tine drumul până la capăt
nu ne mai grăbim, mergem pe jos
să auzim cum se irosește prin noi timpul