Caracatiței nu i-a ajuns apa mării
Și-a întins tentaculele peste câmpii și păduri
Fără să se sinchisească până unde
i-a dat voie Domnul să baleteze
fără să-și semnalizeze plutirile
mânioase sau satisfăcute
fără să-și înfigă tentaculele
ca pe niște ipocrite planturoase
în verzii de pe maluri
uluiți și legați la ochi
de atâta lumină
izbită-n copaci plutitori
și cuiburi răsturnate de val
Onor vieții care plutește
În văzduh și păcălește caracatița
Sigură pe sine, tot mai corpolentă,
Tot mai autoritară și mai fițoasă
Tot mai iritată că nu-și poate
Prinde fiul de guler
Să-l târască acasă, în largul mării
Să-i aplice corecția familiei!
Caracatița trece peste pășuni și păduri
Alergându-și fiul răzvrătit,
Rătăcit printre copiii câmpiei și pădurilor,
I se strecoară printre tentacule
Ca un jucător înrăit și hazliu,
Cu buzunarele doldora de
Caracatițe punctiforme și flămânde
Înoată ca un campion mondial
Prin toate coclaurile unde să-și ascundă aceste
Embrionare fructe de mare nevinovate
Cu gura până la urechi tace și le face
Un domnul Goe al mărilor
Își pune singur dulceața în șoșoni
Iar după ce trage de clopoțelul de la intrare
Intră și iese, repetitiv, ca un zevzec zelos
Încurcat în propriile decizii și blocat
Pe ideea: unde este afară și unde înăuntru?

08.07.2010

Copyright © 2010 Marinela Preoteasa