Spre nicăieri am să trimit misivă
Că am să fug în evul teuton,
De-acolo să vorbesc la telefon
Cu juna-mi Moarte, sveltă și lascivă,

Că stau năuc, cu sufletu-n derivă
Ca un acar într-un uitat canton
Și pun, risipitor și galanton
Bomboana roz pe propria-mi colivă.

Că stau aici, în veacu-adiacent
Pândind momentul să pornesc atacuri
Spre spițerii cu otrăvuri, nu cu leacuri,
Cu-n aer melancolic și absent.

Dar sătul sunt să tot fiu penitent,
Găsind în zăcăminte de-aur, fleacuri.