Din rouă curge leneș dimineața
Căldura cea de ieri e-acum uitată
Deși topitu-ne-a ca niciodată
Și tot spre-acolo poartă-ne lin ața.

Privirea cea cu raze dulci ridată
Înnobilează în uimire fața
Când zilei reavăn îi citești prefața
De zorii sfinți în stropii mici redată.

Și prin ținutul posedat de lene
Fiori de încântare-n mine cresc.
Trăind, mă simt ca-n teatre vechi, elene

Căci zeci de păsări galeș ciripesc;
De mana cerului au ude pene...
Sunt zmeu, iubito vin să te răpesc.