Tu ziceai că am o mireasmă
de antice cărămizi,
eu ziceam că prin mine
trec atâtea omizi
ne-bănuite de fluturi,
atâtea poteci
pentru singurateci.

Minunată Femeie...
numai tu știi să pui
oșteni pe corăbii,
din minunea ta cresc
ramuri sub vrăbii…
De dorul tău
în mine intră îngeri,
Raiul și Valea
Tristei Plângeri.

Sunt o ruină, am zis,
de cetate,
ești lanul de iasomie și mentă
crescând peste ea:
singura lumină
rămasă-n Cetate...