agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-03 | [This text should be read in romana] |
Recent a observat că începuse să doară
toracele și hipocondrul stâng (era cam a doua sau a treia oară). Recent observase că o țigară, și Miles Davis sau Andrieș ajută, remarcase că fosta lui iubită era cam urâtă și celelalte îl lăsaseră c-o endocardită romantică incurabilă. Observase că unele furnici zboară, că fructele n-au gust după guma de mestecat, că e a treia oară când din nou a plecat fără chei de acasă… Își notase că fetele sunt de multe ori frumoase și au mereu un plan ascuns sau un tic verbal de nepatruns cu mintea sa. Caietul său era plin de note și observații mărunte ce-aveau să-l facă un mare om de știință de-ar fi putut să lege ce era cu neputință de legat. Era pe punctul de-a descoperi că iubita lui are ochi albaștri ascunși în spatele altor ochi verzi, că uneori e bine să crezi în minciunile pe care ea le spune, că dacă l-ar iubi ar fi o minune - una măruntă din care înveți că ea n-are efect asupra altor vieți de oameni sau zâne. Era pe punctul de-a crede in povești, de-a învața câteva expresii omenești cum ar fi “mișto!” sau “pe bune!”. Era atât de aproape de-a o cuceri ținându-și respirația cinci minute pe zi și clipind în întuneric fără să spună “Te iubesc!”. Da, caietul său era plin de observații ce nu se întregesc, ce-aveau să-l facă un mare om de știință de-ar fi putut lega ce era cu neputință de legat!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy