orașul fata morgana

deșertul își piaptănă perciunii
ridică țanțoș din umeri
așteaptă sătul
adormirea porumbeilor

norii
să nu treacă peste ziduri
peste aburul scrierii

în piața centrală
să nu calce talpa credinței
să nu sufle mâna de semit ortodox musulman

pietrele stau și stau și stau

cordonul scos de sub ape
ridicat de pescari peste maluri
închide roata în jurul cetății

norii
își fac cu ochiul
râd în hohote și lacrimi

roșu dangătul de clopot pe sub streașini
bătrânii se țin de clanțele ferestrelor
se închină scuturați de frigul singurătății
înecat în strigăt muezinul cu mâinile
între roșii bărbi și hârtii

cetatea
un praf de silabe
vântul

el ce le mai cântă