Tu ești dragostea care se sprijină-n perete
Păpădii vii, păpădii moarte
Era un lemn greu cu sau făr’ ornamente
După ușă speranțe deșarte
Mă imaginam că plimb vidul prin încăperi
Nicio spargere în așteptarea dintotdeauna
Absurd mă uitam la-ntuneric printre tăceri
Înăuntru sau înafară, totuna
Îmi spunea: vreau să pictez cu picături de gheață pe spatele tău
Citeam și nu mai citeam deloc din Murakami
Credea că poate să-mi fie un zeu
Schițam pe inimi lungi caligrame
Ca-n mijlocul cețurilor de munte de înălțimi eram absorbită
Luna se ridica întreagă ca o piele nelocuită