când nopțile se lăsau grele și reci peste noi
ne înghesuiam trupurile
în apropierea unei lumânări

conviețuiam prin atingeri
savurând fiecare strop de existență

Dumnezeu consfințea tăcerea
și vocea fiecărui puls

alcătuiam împreună
statuia unui michelangelo anonim
și fiecare privire
era închisă în piatră
ca o metaforă silențioasă

ne înghesuiam în aceeași inimă
ca două păsări
într-o coajă de ou