"e rândul tău să mori
din dragoste. Al meu
e să rănesc"

îmi spune elena sau leo. cohen
nici nu mai știu, dar firește,
asta nu are nicio importanță.
azi stau în genunchi pe o piatră
piatra stă îngenuncheată pe genunchii altei pietre
și tot așa din genunchi în genunchi până
la apa fericită din genunchiul tău
până la rugăciunea finală care separă
lumile astea mici și închise ca niște suflete
cu trei degete împreunate fac semnul crucii
e ca și cum mi-aș tăia sinele și din mine
s-ar desprinde niște gene uriașe de femeie
fac semnul crucii nu mor nu trăiesc
și de pe trupul meu se desprinde desăvârșit
pielea ta carnea ta trupul tău
suie la cer da se înalță în sine
un fum șerpuind printre nori mâna ta

azi e ziua ta și eu
sunt un genunchi dezmărginit ca o
podea de biserică ortodoxă în care
milioane de ființe își înfig circular genunchii
și
aștept
aștept genunchii tăi să-mi zguduie inima
aștept să uiți să pleci să iubești

să rănești
azi
de ziua ta