Se-ntorc și caii din colinda-n veșnicie
Visând și treji la goana în galop,
Acum, la trap, trecând spre pas, melancolie
Asudă, spre odihnă, strop cu strop.

Chemări cu câmpuri, soare și cu verde iarbă,
Le iau la rând adulmecând, și mânz
Iar și-ar dori, o vară, cu miresme-n barbă,
Și ochi mirați, pe la un fir de spânz.

Cu fiecare zi de toamnă, tot mai grele,
Pocoavele le simt, și-ar adăsta.
Din părul aspru, de pe frunte, spre caiele
Ochii albiți privesc spre colb de stea.

Dar sigur că la conovăț, în iarna asta
Va reveni, din basme, Făt-Frumos,
Cu șaua și cu frâul lovind țeasta,
Din gloaba-mbătrânită, prin vreun dos,

Va face iar lumini să curgă-n trupul verde,
Amurgul vieții, zori va fi curând
Și cal cu călăreț, în zare se vor pierde
În zgomotul galopului, cântând.