la ambele capete ale zilei
aceeași noapte își scutură potecile lungi de întuneric
deșiră de pe trupuri vechi vestmântul nevăzut al somnului
legându-l în ghemul de vise întrerupte
un murmur de ploaie gârbovită trece prin ochi
e toamnă
și inima ei de frunze uscate îmbrățișează neliniști
ce nefiresc își târșâie pașii
spre o tăcere
ruginie
omule...acum se sfârșește galopul din cercul zilei și nopții
acum când dresorul te va elibera de căpăstru
va pune frâul deoparte
și-ți va lăsa mersul tomnatic să curgă liber
spre nopțile albe