Două statui atingeau văzduhul cu degetele
Pilaștri respirând cocleala amiezii –
I-acopereau în straturiile minții
Un tremur - că îi vor uita pe urmă...

Zugrăveau cu noimă, fără noimă
Îi și plouau cu aburii ecveștrii
Cu scâncete turbate pe colină
În hărmălaia surdă si-aberații...

Îi și roteau, le ofereau eresuri...
Îi permutau cu glasuri, câte-o mie.
Le scrijeleau turbarea cu răceală
Ca într-o toamn-adancă, hibernală

Și-n ceasul dus i-au încărcat, cu oase
Legați la ochi de scâncet și de spaimă
Acoperiți de luciu, ca în rase
S-au bucurat de lânced ca de-o taină.