îmi făceam de lucru prin curte
măturam frunzele toate erau la locul lor
dar trebuia să mătur frunzele
și numai în dreptul porții
ochii neastâmpărați săreau gardul
în timp ce îngânam un cântec de-al nostru
mai și fluieram când nu era mama prin preajmă
pe când era vremea să apari dădeam fuga
în casa a bună aveam oglindă mare cât sufletul bunicii
zâmbeam sfios lăsând o buclă să-și facă de cap
cu apă de colonie ungeam
în semnul crucii despărțitura dintre sâni

când te apropiai de fântână
inima începea să joace șotron mă îmbujoram
îmi netezeam rochia de diftină cloșată
ieșeam la drum cu stropitoarea plină

privirile îți curgeau lin spre picioarele mele
părea că ți-e sete aș fi adus o cană dar
te fâstâceai și treceai mai departe

și

(13 sept. 2010)