Vai vouă, celor ce mă diagnosticați nebun
Și-mi dați cu huo, hăituindu-mă-ndârjiți
Pentru faptul că iubesc, deși sunt bătrân,
Și n-am o cale dreaptă printre cei cuminți.

Luați aminte la cele ne-nțelese-n lume,
Și să vă ferească Dumnezeu de dragoste la bătrânețe
Căci inima, peste cerebrala rațiune,
Descoperă tardiv superlative consistențe.

Mai bine fiți sedentari în rândul lumii
Plictisindu-vă sufletul cu absenteism firesc,
Și mai fiți exemplu, pentru toți nebunii
Ce-au îmbătrânit, evadează, și chiar se iubesc.

Purtați-vă pântecul obez cu mândrie
Și resemnați-vă în vârsta părului cărunt,
Alungând ideea de flori, de sărut și zburdălnicie,
Îngrijorați de cât mai costă metrul de mormânt.

Lăsați-mi mie riscul de a fi programat în Infern
Îngenunchind în fața femeii de structură specială,
Căci o iubesc decent, dar și obscen,
Chiar de-mi va fi eternitatea un cazan cu smoală.