Oprește scris și-ncepe poezia
În lună, stele ochii rătăcindu-ți
Și bolta infinită sens fiindu-ți
Prea des nu crește-n sânu-ți erezia.

Nu cere multe din ce nu poți însuți
Când te curtează-n noapte lin trezia
Și de te paște-n faptă amnezia
Să piară din privirea nouă plânsu-ți.

Poemul vine de nu faci pe scribul,
Hârtia e o palidă romanță.
Contemplă aștrii și fii șef în tribul

Ce-ntr-un prezent îl denumești speranță.
Căci neveciei pixul e motivul,
De nesfârșit te ține la distanță.