ne descuamăm unul de celălalt, învelișurile moarte
cad, se dizolvă în talazuri, prin frigul de la țărm
ne privim fiecare din viața lui
tot ce se lasă mai jos, mai în urmă
deja nu ne mai sufocă
și dacă ne vorbim astăzi este pentru că tu iubești
în altă poveste, iar eu merg pe marginea apei

și depăn, și depăn

te-am lăsat să hoinărești, largul înțesat de sirene
mreaja albăstruie și vibrația amplă atunci când
chemarea lor te asurzește, orbirea ta
neputința de a fi aici, într-o stranietate a dragostei

astea toate nu se mai pot trăi a doua oară la fel
și limpezimea cerului, verdele-brun al algelor
nu mai înseamnă nimic dacă în depărtare tu dansezi
mereu prin alte ape

am despărțit munte de munte și mare de mare
să poți vedea fără mine, fără părul meu acum auriu
un soare oranj mai blând decât cel care ne întâmpina
iernile pe colină

azi toată marea urlă, urlă în locul meu