toate s-au micșorat
casele pomii marginea streșinii pe care bombăneau porumbeii
ferestrele stîlpul porții vacile care pășteau iarba verde iarba însăși e scundă
s-a tras timidă sub pătura pășunii rugina mistuie coasa din dosul șurii
iar sălciile plîngătoare sunt atinse de cataractă doar vîntul se lungește prin colțuri
îmi trec mîna peste ceafă stropi răzleți îmi ciupesc amintirile
pe-atunci nu mă feream de ploaie nici de răsturnările furtunii peste vale
fumam țigări din mătasea-porumbului răsucite în colțuri de ziar
tușeam și rîdeam cu inconștiență
ploaia de vară ne uda cămășile și le lepădam ca pe-o piele murată
fugeam prin perdeaua caldă destrăbălată pînă cînd
raze jilave răsturnau burțile norilor
își legănau cozile ca niște pisoi aurii
iar noi din pîntecul cald al ploii urlam fericiți
soarele ne răspundea ca un ecou
din gîtlejul curcubeului