de un timp loviturile
se auzeau în întregul oraș. ritmice
seci
ca și cum o ciocănitoare imensă
s-ar fi hrănit între ziduri

mai limpede
noaptea
cand toate
se desfășurau din cochilii.
o vibrație surdă măcina vertebre
și umeri. vederea slăbea. feții din pântec
refuzau să se nască.



n-a fost greu să decidă. au înconjurat locul.
un buldozer a spart
zid dupa zid. ritmul curgea mai departe
pe sub temelii
îi ardea ca o rană
atinsă mereu


//


nimeni nu știe când ruina aceea
a prins transparența cleștarului.
poate așa era de la bun început.
în sfârșit îl vedeau
sau poate era
doar un fel de a-i spune
durerii