ce mă împarte în cioburi de cenușă
când stau pe fotoliu la marginea unui gând
și cursul jaluzelelor se varsă din tălpi
singurul semn că plopii s-au aplecat peste tine
cu frunzele lor parfumate
orice trecere rămâne suspendată
chiar dacă cerul e un cameleon
pe crengi deshumate așteptăm momentul
în care brațele se vor topi
din ape pământul va lăcrima
degetele vor atinge un alt răsărit