voi pleca iar
pentru a păstra iubirea tăinuită din cameră
voi ruga îngerii care mai vin
să nu facă zgomot
să vină de fiecare dată desculți

am să reinventez o ecuație
într-o ciudată și strict matematică întâmplare
îmi imaginez cum vom rezolva împreună
erorile de calcul, pe mijlocul străzii
legați la ochi, la o oră de vârf

am sa te păstrez cu mine până când
va trebui să încredințez ultimul vis pământului
am să domesticesc sentimentele, magnetismul albastru
ce-mi târăște prin nopți un sentiment rebel
o să ies din orarul firesc al anotimpurilor
am să te port cu mine lipit până la măduvă
ca singura bucurie a atingerii

am să mai strig din când în când, cât pot de tare noi
fără să mă revolt împotriva oglinzilor devenite valuri
acum îmi recunosc frica, frigul din oase
dar am să te port cu mine
fum, praf, parfum, suspin
ca o rugăciune
într-o tragică splendoare