Cum seara se prelinge
pe cer în asfințit
uităm de lume-n vise,
un cor nedefinit.

Prin tumult și prin tremur
privim cu ochi inchis
străfundul unui suflet
pe veci spre noi deschis

Cu voce mult șoptită
tu spui o rugăciune,
invoci o Persefonă
mereu ca să te-ndrume.

Invoci a sale umbre
să vină să te lege
în lumea ce se pierde
în viața ce se șterge.

Și prin tărâmul veșnic
tu vei păși spre ei,
o luptă, un feeric,
un drum pe alte căi.

Iar când în mreaja zilei
ușor te vei trezi
nicicând o amintire
nu vei întrezări.