am încetat demult
să mai intru în locuință zâmbind
aștept fiecare noapte
ca pe o pedeapsă
scara pe care urc zilnic
mi-e tot mai necunoscută
își schimbă parfumul des
la etaj un dulap ponosit
stă ca un baraj în fața
tumultului de singurătate
un vecin coboară
odată cu el privirile
nepăsătoare
doar aerul încearcă să spună
ceva zbătându-se
toate aversiunile năvălesc
în mine
întunericul rânjește pe după draperii
îmi iau gândurile pe genunchi
și aștept
să o dea afară
aproape dezbrăcată
gerul o strânge
puternic
îi pică la inimă

diminețile
niște femei
reci

(28 nov. 2010)