Spre cruci de piatră și morminte,
în umbra vechilor salcâmi,
privește lumea celor morți.
Spre ea pașești visând.

Tu patu-l lași în așteptare
și noaptea o dorești
visând cărări nedefinite,
un dor de oameni beți.

În ceața deasă ce coboară
din lumea vechilor stihii,
prin raiuri luna se desprinde,
din vise, feerii.

Și din argintu-i se îndreaptă
spre tine-o tânără fecioară,
Aștepți chemarea-i rătăcită,
a șoaptelor dogoară.

Spre tine mâini-le-și îndreaptă
la sânu-i să te prindă.
În ochii verzi tu dezmierdându-i
a razelor oglindă.

Iar ielele-ți șoptiră-n treacăt
a lumii fală și orori
și ochii desprinzându-i parcă
privești în juru-ți dă fiori.

Vezi vrăjitoare și fantasme,
și pricolici și vârcolaci,
din huma neagră înviați.
Începe noaptea lor...

În freamăt și-n răcoarea nopții
a trupurilor formă-o vezi,
scăldată-i fața în sudoare
a recilor corvezi.

Sub cerul roșu de durere
te pierzi în hora lor,
tu ce ai fost, acum ești rece,
un mort al tuturor.