Mă năpădește amintirea iară
Și-n adâncimea iernilor mă cheamă,
Spre sărbători de liniște, o seară
Frumoasă ca o dragoste de mamă.

Era atâta pace-n casa mare,
Atâta simplitate-n bradul meu
Și-n mugurul arzând de lumânare,
Vedeam o stea mergând spre Dumnezeu!

Azi, nu veghem o naștere deplină,
Sub vraiștea crăciunului feeric,
Când împrejur e mare de lumină
Și-n suflete, ocean de întuneric.

Aș stinge,-o clipă mamă, feeria,
Că de amar de veacuri rătăcește
Orbită de lumini, prin noi, Maria,
Și staulul străvechi nu-l mai găsește.

Hristos își frînge trupul prin istorii,
Îl devorează națiuni în grabă
Și-l vînd, spre a-și hrăni colindătorii,
Ca pe un Domn al glumei, la tarabă.

Prin tot acest vulcan de sărbătoare
Tu spune-mi. mamă, unde e crăciunul
Când aprindeai in brad o lumânare
Și-n cer, mântuitor era doar unul?

Secunde cad în golul dintre stele
Și pe cîmpii răsar în nopți irozii;
În piețe păstorite de lichele,
Ne vând crăciunul second hand - nerozii.

Hai lângă brad în sfânta sărbătoare,
Să-ntunecăm senin această dramă,
Aprinde iar o mică lumânare
Și-adu-napoi Crăciunul nostru, mamă!