cu ochiul minții deschis privesc nemuritorii cuvântului
și mi-e ciudă pe ei - de unde atâta har, domnule -
eu locuiesc într-o căsuță de pitici
și privesc palatele seculare ale secolului trecut
n-au trecut decât vreo câteva decenii vreo 13 acolo
dar vezi dumneata că numărul acesta e cu ghinion
și ochiul minții altora s-a apucat să le demoleze,
pe ele, palate seculare și mi-e ciudă și pe aceștia
că sunt săraci cu duhul deși au har (cam zaharisit)
și uneori poemele lor seamănă cu o casă de toleranță
de atâtea vorbe spurcate la gură ce le ies pe gură
și intră în pix și în foaie ori alții le leapădă
direct într-un laptop într-un tren cu direcția neștiută
ori în camera secretă a palatului
și să te ferească Sfântul când ies toate secretele
de acolo imediat le învelesc în premii ale Uniunii
și ale golanilor care fură din buzunare în gară

în fine, acesta nu e un poem dar îi voi spune poezie
poate mă procopsesc și eu cu un Oscar mioritic