acum e ora
aceeași ca ieri
când tristețea îmi inundă obrajii
cu lacrimi
neprefăcute și nefardate
în personalitatea
lor

simt că sunt undeva fără rost
despuiat de locul meu
înfipt adânc în sufletul flămând
de liniște și mângâiere
dar ce să fac
tot plâng

e seară
nu știu dacă pot să cutez
să mă ridic și să-mi șterg lacrima
cu dosul palmei
rece și cutat

privirea timpului așternut
peste marginea de viață
se uită la mine
fără răspuns

mereu aștept să sune
mă ucide tăcerea
opacă

e noapte
alta decât cea de ieri

la fel de posacă.