diminețile
ies din bazin
mă agăț de limbile ceasului
ies în lume
las șiroaiele
să astupe urmele din apă
dezleg fluturii
las frunzele deschise
plec prin catacombele
rostuite prin pâinea de toate zilele
seara o găsesc întinsă pe pat
gogoașa de borangic
împodobită cu pulsul așteptării
mă las absorbit în alb
fluturii se leagă între ei
foșnete de ceasuri
unul măsoară trecutul
altul sugerează viitorul
vocile lor disonează
dialoguri în limbi de miresme
uneori vocile se suprapun
rămâne doar un spațiu
prin care pășesc
tabloul cu flori de câmp
sub frunze un caroiaj
plasă rigidă
împing bilele cu ochii
ajung în spațiul cu stele
rătăcesc căutând dimineți
ies.