Deasupra casei mele e un dâmb
Ce mai așterne câte-un colb de seară
Când Luna poate să zâmbească strâmb.

Deasupra casei mele-i primăvară,
Cu-atâtea raze colorate viu
Ce dinspre tufe-n minte mi se-arată,
Că nu-i destul un Univers să-nscriu
Câtă tandrețe vine separată.

Deasupra casei mele-atâtea flori
Mi se desfac când le curtează vântul
Ca să-și adune fluturii în zori,
Să îi cunune-n grabă cu pământul
Îmbătrânit de teamă prematur,
Când încă multora le este teamă.

Deasupra casei mele și-mprejur
E locul care ne-ncetat mă cheamă.