de aceea, mi-a spus,
gândurile se sparg în cădere printre fire de nisip,
și-a luat o gură de apă sărată dintr-un căuș de palme

de aceea
aproape de prăbușire
la gura portului și în afară
în larguri
se scurge năucită printre pietre,
desperecheată,
o lună mare, albă și...

de aceea timpul se sparge înspumat printre degete,
mi-a spus, atunci când este foarte
foarte aproape de perfecțiune

de aceea îmi sunt umerii
îmbrăcați într-o lume de cuvinte...
de cuvinte dar mai ales de pene cu ochi mari
de care mă pot agăța
pentru a vedea încotro mă-ndreaptă curenții

de aceea
îmi întindeam aripile printre care
alunecam și mă duceam să-mi caut ochii
pe care îi lăsasem în urmă
poate,
poate că uitasem malul
la mal și țipătul macaralei la port
și ochii aceea mari de pe aripi
care se tot holbau la mine de-atâta îndepărtare
prin cădere

apoi mi-am amintit
o ploaie de ciocuri care loveau necontenit din înalturi peste gânduri
peste cap
sfârșit!