În insomniile mele, șlefuiesc oglinzi
pentru femeile părăsite din vreo lipsă
ori din frica de obligații. În oglinzile acelea, rudele femeilor
vin cu flori și compot. Doctorii umblă pe cai nădușiți
prin spital, alergați între atîtea avorturi că nu mai sînt
crematorii cu pauze și bărbați fără vină. Prin
oglinzile mele, trec bărbați nădușiți tîrînd cărucioare
cu miros de formol. Atît de mulți bărbați
și cărucioare atît de multe încît ți-e dor de cînd
dragostea umbla pe picioarele ei.

Așa, cărată în cărucioare vinovate, dragostea
nu mai seamănă
decît cu ziua de odihnă a măcelarului…