Ești dincolo de ce am putea să ne mai spunem,
Deși ești aproape ca atunci când acasă erai.
Un pahar de lumină ți-aduc să mai poți vedea.
Cuvintele ca peștele-n plasă se prind fără grai.

Hai, noroc! Să trăiești o mie de ani sănătoși!
E urare de bun augur, deși știu că nu se mai poate,
Căci suntem melci de pământ reci și alunecoși,
Orbi și înceți ce se călăuzesc singuri în moarte.

Marea vieții a fost universul tău de speranță
Ei i-ai făcut corăbii din pădurile ființei tale.
Ți-am moștenit nerăbdarea și dorința de viață.
Azi sunt mai bătrân în marea însingurare.

Icoană veche, înger de foc, rană-n cuvânt!
Dorul de tine, tată, este tot mai plăpând!
Aș face din visul meu un castel de pământ
Alături, în el, să ne întâlnim din când în când.

De ce taci când îți vorbesc prima oară deschis?
De ce nu mă cerți și nu mă privești aspru și sur
Cum făceai? Primește pahar de lumină și-n vis,
Vino să mai vorbim. Dar vino, vino,te conjur!

Și nu-mi aduce cu tine toate spaimele lumii
În care-ai umblat și nici dorul ce l-ai purtat!
Vino blând, calm în cimitir în lumina lunii,
Lumânare, purtând galben de lumină curat!