sunt ok. doar că nimeni nu mi-a spus cum va fi de fapt
de unde era să știu
că voi avea de-a face cu umbre de oameni cu umbre de căini
că voi aștepta în continuare să vii
nisipuri mișcătoare vor doborî toate ceasurile
și eu
în necunoștință de cauză
mă voi îndrăgosti de sute de ori pe secundă
de tine
mereu de tine
invetăndu-te neîncetat în ipostaze ciudate și călătoare.

habar nu aveam. nu eram pregătită să mor
nu eram pregătită să trăiesc
singura posibilitate mi se părea așteptarea. și dragostea.

da. într-o zi te-ai urcat în tren. credeam că vii
mă gândisem de mii de ori la tine ca întregindu-mă
alteori deveneai doar o imagine
un fel de tablou cu flori nebune de van gogh.
eu așteptam cu toți receptorii expuși
adulmecam substanța lumii seva ei
înghițeam tăcerea întunericul
orice ar fi trecut prima dată prin tine.

apoi pe neașteptate ai cântat
și mi s-a părut că numai așa am putea să ne înțelegem.
încercasem deja toate limbajele toate semnele.
nimic nu era cu adevărat relevant. deodată ne-am trezit încleștați așa cum eram
fără trupuri
într-un dans pe viață și pe moarte
un tango imposibil
dar esențial pentru supraviețuire.

de unde era să știu. deocamdată e bine
nimeni nu poate să oprească muzica. trenurile vin mereu de oriunde ai fi.