nevolnic
mărunt isprăvit de propriul meu suflet
cotorul pe care o pasăre îl ciugulește
sărutul unui sărut unui sărut
și-n cele din urmă
mecanic gest fără

sunt atâtea de spus
și atâtea cuvinte
sortimente întinse pe frânghii
ca branhiile unui pește ce de-abia ne-a'nghițit
sau precum scoicile deschise de pietre
n-aș vrea să greșesc
dar în cele din urmă
te privesc, ținându-ți capul fix, te privesc
sătul de propriile mele fructe
în timp ce soarele se zbate pe dig
în timp ce inima mea răsuflă-n cârlig
în timp ce inima ta

mărunt
neisprăvit
de jur împrejurul
unui frig
repetitiv
se deșiră