și pe zăpada asta îmi scutur praful
între două sclipiri
din vârful pantofilor
de pe scurta din piele întoarsă
zâmbești cu subînțeles
(urc multe trepte până în dreptul inimii
apoi oftatul greu cum m-ai imitat deja)
de parcă aș fi singurul care mai crede în
cele spuse din adânc
deși aici nu prea e praf
nici pe obiectele din jur (mai bine ar sta într-un muzeu)
cuvinte demne de crezare
semn că n-am nimic din lumea asta

doar sărutul tău
pe mâini îmi dă o aură
de împărat bizantin