Pentru Rilke


Femeia pe care-am iubit-o
nu se mai vede
decât pe lama unui cuțit pâlpâind
lângă obiectele triste ale serii,
pe raza ce ține feriga și gâzele
în minunea apusului...

Stă între mine și ea un râu peste care
trec morții, peste care trece cocorul -
e o depărtare ce trebuie înșelată cu viața.

Adorm amintindu-mi unghiile ei, luceferii lor
care bine pot fi găuri de flaut,
îmi amintesc de tâmpla ei încoronată de ierburi,
de glezna-i pe care la mine sosea
un popor de lăstuni, mi-amintesc...

Ce nu-mi amintesc tace în rodii și trestii,
mă așteaptă-n bătrânul spre care duc pe scut
amiaza puterilor mele, soarele ei:
leu săgetat uneori fără de noimă...

și tac lângă Marea ce îmi trimite
un delfin spintecat de lumina înserării...


Histria - 1980