când plouă amintirile
pe limba lor vorbesc despre sfârșit

adoptat de furtună
îmi sprijin fruntea de palme
nimic nu mai e al meu
nici măcar trupul
răscolit de absențe

aburii ies din mine
își caută scânteia
drumul pe care rătăcesc
aleargă după început

nu am nevoie de umbrelă
inima mea nu are nevoie de cuvinte
pentru vindecare

cerul îmi pansează rănile
ca o mamă primitoare

în ziua în care nu ai mai venit
a început să plouă
de parcă ai convenit cu zeii
să îmi întoarceți spatele…