Te-am privit lung, cu dragoste,
sentimente și gânduri joviale.
Dar norii au apus în calea ta
și ți-au tulburat privirea.

Te-au făcut să crezi că nu voi fi al tău,
te-au tulburat în gândire,
comportament și stare. Nimic din
tot ce faci nu-ți va aduce fericirea.

Refuzul tău, respingerea ta, faptul
că te asunzi dupa petalele unor flori
care-și au trunchiul în asemanarea aripilor tale,
nu te vei putea ascunde de privirea mea...

Planezi îngândurata cu aripile-ți
transparente și visul tău este un
neant, un neant feeric,
transparent și nelucid...

Zâmbești, crezi și respingi.
Zbori, visezi și respingi.
Te hrănești, privești și respingi.
Singuratică, enigmatică și respingi...

Cu ce greșesc atunci când încerc
să te prind în "capcana" mea?
Ce statut ar trebui să am atunci
când te privesc lucid?

Dar tu, tulburată în văz, în mișcare
emoționată și veselă mereu,
zbori doar atunci când soarele te mângâie,
atunci când crezi totul nu e doar iluzie...