de ce să întoarceți privirea uitați-vă cum am ajuns
și nu neapărat de-o vreme cât cu vremea
chiar dacă nu se trage dela ani

chiar dacă se trage de la risipirea aceea incontrolabilă
care face ca cerșetorii să se înmulțească să prospere
care face implicit ca mila să se subțieze
până ce devine un fel de linie a orizontului
subțire ascuțită brici
atât de înaltă încât îți trece peste creștet peste grumaz
ca o ghilotină
de nu se mai pot vedea nici măcar stelele
de nu se mai poate vedea nimic

care face ca unu și cu unu
să nu mai poată să însemne doi
pentru că primul a devenit cu mult mai mare
mai greu mai unu decât celălalt
ori cu mult mai mic mai nesemnificativ totuna
de-acum putându-se vorbi mai degrabă de înstrăinare

noroc cu totul ăsta preaîncăpător
cu această nemaipomenită invenție
care pare că ar vrea de fiecare dată
să împace lucrurile
să le simplifice
care iată ne încredințează că o chiar poate face

lumea se vede oricum
în câteva miliarde de feluri
în plus
n-am de gând să-l contrazic pe lavoisier

în ce însă în ce se transformă și cum
mai ales
acest tot care nu se pierde niciodată-
ar fi mai important să cunoaștem decât
aproape orice
ceea ce știm atât cât știm
este de-a dreptul descurajant

lucrurile devin deobicei importante
abia de acolo de unde lavoisier
le lasă în plata domnului
de dincolo de încărcătura lor imediată