Pe marea sufletului meu, plutesc corabii la-ntamplare,
Furtuni in repetate randuri, le-au dus mereu in larg,
Si-n portul care le asteapta, sosirea lor din departare
Ramane doar o amintire, din varful tristului catarg.

Cobor cu gandul langa tarm de parca-as astepta un val,
Sa-mi spuna ca se vor intoarce, ca sa ramane pe vecie
Si cat vor rataci prin mine, legand franghiile de mal,
Voi incerca sa urc pe punte,sa vad trecutul cat ma stie.

Sa cos din nou o vela rupta, sa pot pluti-n necunoscut
Pe marea mea fara de tarmuri, pe marea mea imaginara,
Fara sa-mi pese de furtuni, fara sa-mi pese de trecut,
Lasand fiorii rataciti, prin taina umbrelor de seara.

Candva speram, ca langa tarm, sa vii si tu intamplator,
Sa-mi spui de ce corabii pleaca in largul marilor pustii,
Imi este sufletul prea mic, de tot ce astazi mi-este dor
Iar marea lui, este minunea, de care tu n-ai vrut sa stii.