oamenii duc cu ei poze/ multe poze cu
părinți bunici copii – cu tot ce au făcut
ori ar fi putut face
le înghesuie în buzunarul de la pantaloni
sau și mai adânc undeva în spatele pielii
le mângâie cu vârful degetelor le șterg de praf le mănâncă

duc și eu cu mine o lamă aurie
ca acelea de bărbierit pentru că viața e un
pasaj tare aglomerat
și
tai lumea asta în două în trei ca și cum
aș da din coate/ doar așa/
din instinct

când vreau să ies/ să privesc din afară
tai o bucată din mine gâdil o venă sap un tunel
e ca și cum ai coborî din 601 într-o dimineață de
joi/ și atunci/ doar atunci
mă privesc într-un ochi de apă ori pur și simplu
într-un ochi viu/ ca acesta al tău

*

cada se umple de sânge
nu-mi mai văd genunchii nu-mi mai simt pulsul
doar lama iese la suprafață, criss. poza ta.
doar așa
ca să mă agăț