mă așez cu fața
spre ziua care n-a început
și
seara
este deja pe rafturi,
în fiecare dintre cărți
începutul zilei
nu mă lasă să ies din casă,
dintre coperte
și e ca întâlnirea
unde ai prevăzut că va veni
singură singurătatea.
ceara înserării ne sapă
altă
și altă
galerie
în tăcere
și cărbunele din ea apasă
pe tâmplă și pe coaste
numai o liturghie a inimii
ne mai scoate din noi
de unde ieșim încet
cu pietre
peste aripi.