mâncam cu poftă și greutate, vorbeam

iar oana și-a amintit

de la nivelul cuțitului mai sus

mi-a spus domnul ciulei ceva ce nu voi uita niciodată

mi-ar plăcea mai mult călătoriile dacă n-ar trebuie să mă iau cu mine

niciodată nu există și noi am auzit

altfel, tăcerea decolării ușoare

*

caii suferă mai mult pentru că sunt mai mari

strigase pe zebră către coșul cu flori

carnea lor cântărește mai multă durere

osele lor sunt mai grele

oprirea lor mai arcuită a șoptit

și iar cu voce tare

vreau două buchete mari înfășurate în staniol roșu

ca pentru o actriță care joacă bine ionescu

mă atârnam de coama ei îmi înfășuram mâna în coama ei

ea, prin absurd, nu alinia nicun scaun

pentru fiecare gest câte unul

*

ea stătea cu spatele la noi

noi cu fața către spatele ei înfășurați în pluș purpuriu

avea spatele luminat și călcâiele luminau

cu spatele la noi și cu fața către ceilalți

ei aplaudau ei îi săreau mânjii de pe un umăr pe altul

sub cozile de cometă potcoavele luceau

*

vântul era puternic în acea dupămasă

mai puternic decât orice ființă umană sau inumană



Caii salbatici de la Letea