Voi fi! 21.06.2011

Lumii nu ii dau prinos din ceea ce nu e al ei,
Lumii nu ii închin ode deșarte când lumina-i se stinge incet;
Mă doare suflul bolnav al firii, mă doare ultimul rost,
Aștept primăvara,
Deși știu că-i deja târziu și nimic, nimic, nu mai e viu -
La goana nebună a vremii eu pun stavilă vrerii de-a fi cel dintâi.
Nu caut să umplu talere cu inutile valori ale semenilor:
Am să îmi suflec mânecile, am să îmi vând inutilele rosturi
Și-am să fac din pământuri un nou adăpost rostirii -
Cu mut glas, cu tăcute silabe, voi chema astfel sorțile,
Să dea începutului meu și al nostru vechi căi făurite
De cei ce-n vechime în basme treceau știința veacului cel ascuns.
Mă voi lăsa cucerit de simplitatea primilor oameni -
Mă voi lăsa deci cuprins de o simplă si neuitată armonie
Cu minte deplin așezată; voi căuta să găsesc în simțiri
Ceea ce simțurile umplute de preaplin, n-aduseră cugetului.
Voi căuta, și voi umbla prin lumea largă,
Voi merge si acolo unde încă omul nu e dus,
Voi rătăci până ce drumul voi găsi…
Dar va fi ultima dată când soarta va fi să se zbată -
Fagaș spre a găsi…
Și-apoi voi poposi in dulcea si nesfârșita Arcadie a inimii:
Voi fi!