sunt o femeie aproximativ ok.
un pic drăguță, un pic neînțeleasă, un pic
din fiecare amănunt al vieții. în general,
lucrurile cu adevărat importante
vor să se lase întrezărite-n cuvinte
doar atunci când plutesc, delicat,
pe deasupra unei pene de gâscă. de aceea,
prefer oscilațiile
și evit contrastul acut.

probabil de aceea ceva intangibil rămâne
în jurul fiecărei întâmplări. ceva între zbor și atingere, între
plenitudine și descătușare. alerg
de la sevă spre mireasma de fruct,
de parcă mi-e teamă să sfâșii, de parcă
o parte din mine își caută fapta
iar cealaltă parte, uitarea.
visez uneori, cum oricine visează,
la confluența dintre nord și sud.
dar ceva se deșiră
ca uvertura unei simfonii abia îngânate-n surdină


sunt o femeie valsând în ambiguu
și totuși iubesc acest ritm. atunci
lumea se-mbracă în culori insolite și orice poveste
începe să-și lege candoarea de mirt a minunii. trăiesc
între soarele verii și noapte
ca un copil fugit pe ascuns de acasă.