iubirea dintre noi e o plasă de păianjen
străbatem în ea orașul indiferent de anotimp
ne înfigem unghiile în aerul țeapăn
foșnim ca ramurile ude
vinovați de pașii străinilor pe trotuare

zborurile tale au pielea crăpată
o lacrimă îți ridează trecerile
spre copacul crescut din inima ta
împăturim curajul suflăm în pumni
și spunem un Doamne-ajută

noaptea mă alungă spre casă
cu aripi moi de corb bătrân
croncănitul lui îmi poartă sufletul
ca pe o țesătură de preț

n-ai bănuit vreodată
cât valorează pașii mei nesiguri
exersând întoarcerea spre lumină

mă cuibăresc în ideile tale