Soarele la asfințit dă culoare
trandafirilor de-un roz-lila. Dedesubtul său
calul popii și-a curbat aripile
calm suspendat. Pe sub coada de libelulă
din două terminații-mustăți cad ouă în pârâu.
Iarba a căpătat o paletă de culori
incredibile. Suprarealist îmbinate.
Degrabă o să vină furtuna. Împrejurul iepurelui
Tuna fetiță-i verdele crud… Papura-i albastră
pe valuri mov și verzi ca o Dunăre-n vals.
Abruptă-i limba de pământ. O sărută păstrăvii-curcubeu.
Chemal, iepurele mijlociu, maro cu negru, stă jos la mal
și pândește fricos gândacii. Pe când, iată, cel mai vânjos,
Roșcov, se luptă c-o floretă de morcov.

A apărut furtunos vulpoiul-lup-câine sălbatic Tunos.
Atitudine de gânditor, nu de gangster. Urechi mari,
pupile lungi, labe groase, coamă de Hasky sau Malamut,
vărgat și pe piept, și pe frunte,-i ies dungi de rimel
deasupra pleoapei drepte și la coada ochiului stâng.

A apus. Iepurele Roșcov nu-l împunge cu urechile,
ci-l iartă pe acest animal pânditor al gândului genial,
fiindcă nu-i încă prădător: Ulpoi sau cum l-o chema –
Ulpie, Lipie, Traian... n-are labă grea pentru niciun iepure.
Cei trei vin să-i încurce și să-i vopsească părul cu marker.

Puiul de rățușcă se plimbă în pârâu și nu se-ntreabă
urât dacă-i lebădă pentru că n-a scris despre el Andersen,
pentru că încă nici n-a copilărit.

I se reflectă ciocul roz-oranj în unde. Stropi mari de cristal
aruncă în aer pe galbenul puf. Mai jos de oglindirea sa a mijit
luna pentru că se-ntunecă să răsară pământul din dosul raiului.