S-a întunecat! Vă spun și vă repet: a venit bezna!
M-am tot ridicat pe acoperiș la amiază și v-am zis: Iată, nu-mi mai văd ceafa!
M-am sculat din pat în creierul nopții și-am ciocănit în ferestre: Treziți-vă, puneți masa,
dați-mi să mănânc și să beau!
Nu v-am spus că toate-mi merg bine și Dumnezeu mă trimite la voi?

Nu, nu v-am spus. V-am privit încălțările și bărbile pline de firimituri,
am stat sub masă și v-am ascultat cuvântările.
Nu v-am recunoscut. Unghiile de la picioare erau altfel, spatele era drept,
nu așa strâmte erau pulpanele voastre!
Vă spun și vă repet: pe căpățânile voastre nu aveați atâtea fire de păr!
Pe Dumnezeul meu și al vostru,
vânturile astea ne vor lua pe sus cu masă, cu tot !

Îmi amintesc de Avisalom, în timp ce plutim,
într-un nor de praf și surcele.
Cu ochii închiși, văd mâna lui David întinsă
și pruncul, ciupindu-i obrazul, ca o rândunică luciul apei, cu ciocul.
Vă spun și vă repet:
Noi suntem apa, noi, întunericul!
Dumnezeu nu m-a trimis nicăieri, dar eu am venit și vă spun:
Lăsați totul ! Nu mai munciți! Aruncați-vă fierătaniile și priviți:

Acesta e fiul meu,
Aceasta e casa mea
Acesta, copacul.

Fiți aspri!