pășesc pragul verii fără regrete
cântec de lemn în esențe uitate
iubirea mă face și mă desface
precum vântul trece nepăsător
printre crengile oțetarilor
dincolo de amurgul acesta ciudat
arunc cât colo toate clișeele
care au făcut viața mea de până acum
cerceii o bluză brățările ceasul
o fustă dezbrăcată de culori
în templul de celuloid al nopții
pământ de flori să fiu
în care luna va pune
răsaduri de crizanteme
ca o moarte după retragerea apelor
pâraie albăstrii venele
corole de abur dăltuind tăcerea
mâinile într-o ultimă rugăciune